Home > Opinii > MARELE BLAT!
MARELE BLAT!

MARELE BLAT!

Aşa se naşte noul USL. „Marele blat”! Cu „ordinul pe unitate” dat de Hrebe: Lăsaţi avocatul. Votaţi agronomul! Născuţi în ani cu opt în coadă, cei doi candidaţi au câteva caracteristici aparte.

Dacă nu ştiaţi, Luchian (n.1968), e doar inginer agronom. A absolvit în Iaşi, Institutul Agronomic „I. Ionescu de la Brad”, promoţia 1994. Transformat în vremea lui Stava din viceprimar, în parlamentar. Ca senator!

Necula (n. 1978), a terminat Facultatea de Drept a Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” Bucureşti, fiind licenţiat în drept. Promoţia 2001. Azi, deputat! La care se adaugă, asemenea colegului de „Cameră”, G.P. Vlase, (ca să vezi coincidenţă în PSD-ul lui Hrebe), numeroase specializări, cursuri şi perfecţionări care-l apropie clar de structurile operative ale serviciilor de informaţii. Inclusiv diplomele de absolvire, la fel ca şi Vlase, ale aceluiaşi Institut Diplomatic Român.

Şi-ntre ei, peste candidaturile de anul acesta, Hrebe-sforaru’ împleteşte destine. Ca să nu cadă de tot, i-a pus o talpă lui Necula. La vot! De ce? Hai să vedem!

 

Hrebe versus Seche. Prin „Dragoş”!

Pentru cine nu ştie, în 1990, şi Viorel Hrebenciuc a fost primar al Bacăului. După care a ajuns Prefect până în 1992, cînd a devenit directorul campaniei centrale a PDSR (tătucul electoral al actualului PSD). Apoi, a fost ales deputat în toate alegerile parlamentare, având funcţii multiple: Secretar General al Guvernului, vicepreşedinte al PDSR, al Camerei Deputaţilor, al PSD, preşedinte de comisii externe şi multe altele. În ultimul mandat a obţinut şi primul statut de arestat. Dând un bun prilej de reamintire.

Probabil că Dumitru Sechelariu este cel care i-a arătat lui Hrebe că primăria Bacău nu trebuie să ajungă niciodată în mâna unui PSD-ist. Pentru că altfel, tot ce-a mai rămas din atotputernicia lui de altădată, se va spulbera mai repede decât praful de pe dosarele DNA-ului.

Deşi imediat după căderea lui Ceauşescu s-a „frecventat” cu liberalii, în 1992, Seche a candidat la primărie ca independent şi a pierdut în faţa contracandidatului susţinut de Convenţia Democratică. În 1996, însă, a câştigat alegerile locale, devenind întâiul primar independent al Bacăului. După mandatul dezastruos al lui Ioan Iosef Liciu, întreprinzătorul Seche a reuşit să se impună ca un bun gospodar. Chiar dacă nu s-a considerat niciodată un intelectual, a reuşit să-şi atragă repede simpatia elitelor băcăuane. „Goliciunea înconjoară, iar foamea dă de-a dreptul”, observa acum un veac şi mai bine Ion Creangă, fără să ştie că năravurile conducătorilor de azi vor fi aidoma fanarioţilor de ieri.

 

Municipiul Bacău, o Primărie fără PSD!

Dacă urmărim traseul electoral către municipalitate, vedem că PSD-ul nu a dat niciun „Primar de Bacău” din rândurile membrilor săi de partid. Cu excepţia lui Vasile Chiţac în 1990-1992. Scos de la guvernare în perioada 1996 – 2000, PDSR-ul a început să piardă oameni. Neculai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, tocmai trecuse la ApR, inspirând partidul să-şi schimbe blana, nu şi năravul. Şi, ca prin minune, bine consiliat de Hrebe şi ridicat pe un val de popularitate inversă, Seche s-a înrolat în noul partid. În mintea lui, se vedea aidoma statuii lui Ştefan, noul voievod al Bacăului. Astfel, după un deceniu, în anul 2000, Dumitru Sechelariu a recâştigat primăria municipiului pe lista PSD-ului. Şi a devenit greu de controlat. Era în relaţii extrem de bune cu liderii partidelor de opoziţie, astfel că orice a cerut Consiliului Local, s-a şi votat. Mai mult. Împingându-şi fratele către Bucureşti, în intimitatea familiei Năstase, Seche se pregătea să revendice conducerea întregului judeţ. Neavând curajul de a candida la şefia Consiliului Judeţean, şi-a pregătit pentru această funcţie un băiat de încredere pe care-l formase de când „Dragoş cel mic” nu reprezenta nimic. În 2002, Seche devenise propriul său brand şi începea să fie singurul pericol politic real pentru puterea deţinută de Hrebe. Care-a priceput că, pentru poziţia lui de „Jupân al Judeţului”, era câhh şi mirosea a schimbare.

 

Cine conduce Filiala Muncipală a PSD Bacău, nu trebuie să câştige niciodată Primăria!

Deşi judeţul Bacău a fost şi încă este fieful lui Hrebe, primarii de comune şi consilierii judeţeni fiind majoritari PSD-işti, în municipiu există un segment important de populaţie care nu-i simpatizează deloc. De ce? Probabil pentru că Bacăul e singurul muncipiu autentic al judeţului, cu universităţi şi viaţă culturală specifică municipiilor. Oneştiul nu-i altceva decât un oraş muncitoresc creat artificial, după cum îi definea şi numele anterior: Gh. Gheorghiu-Dej. Buhuşiul e azi doar o iluzie a fostei fabrici de stofe, care i-a marcat destinul urban, iar Moineştiul un târg comunal cu blocuri.

Pentru campania din 2004, Hrebe avea câteva variante de lucru, pentru că Seche nu a fost niciodată omul lui.

  1. Ar fi putut să-l lase pe Seche să câştige! Însă Hrebe nu-i un prost adevărat şi nici un prost informat. Aflase că e posibil ca PSD-ul să piardă guvernarea. „Sechelariu primar” ar fi fost pentru PSD-işti singura mare sursă de „lucrări cu statul” din judeţ. Dar, la fel de bine ştia că un primar care are bani de dat, l-ar fi detronat uşor din funcţia de şef al organizaţiei judeţene! Inclusiv din poziţia de mare sforar.
  2. Să încerce să-l scoată pe Sechelariu de pe listele PSD-ului! Acest lucru ar fi însemnat: a) să-l ajute să câştige din nou ca „independent”; b) să susţină „pe blat” desigur, un alt candidat, care să-l învingă pe Seche. Avea de ales între vizibilii: Ovidiu Budeanu, pe care nu-l găsea de încredere, şi Mihai Banu despre care ştia că nu are anvergura necesară unei victorii, chiar dacă ar fi colaborat. Astfel a trecut la varianta următoare.
  3. Hrebe trebuia să-şi fabrice propriul său opozant! Şi în acest scop profan l-a scos din adormire pe mai vechiul să coleg de partid, şi nu numai coleg de partid, Romeo Stavarache!

 

Stava şi Seche, via Hrebe! Candidatul manciurian.

L-a îndreptat atent, grijuliu, către partidul lui Dan Voiculescu, întrucât lucrase la viitoarea alianţă ce urma să se semneze între PUR şi PSD. Dar, cu toată campania dusă de Antena 1 (Antena 3 încă nu exista!), Seche încă se ţinea bine faţă de Stava, pregătindu-se să cucerească şi Consiliul Judeţean prin intermediul omului său, Dragoş Benea. Iar Hrebe nu i-a tolerat îndrăzneala. Drept care l-a racolat pe Dragoş, tratându-l ca pe propriul său „copil de suflet”. Probabil d-asta şi Andrei Hrebenciuc şi Dragoş Benea au astăzi dosare in rem şi nopţi petrecute la arest!  Practic, i-a explicat tânărului specialist în marketing că dacă îl vinde pe Seche, nu doar că primeşte postul de preşedinte al CJ Bacău, dar va avea ca bonus şi Filiala Judeţeană a PSD-ului la picioare! Cu o condiţie obligatorie. Una singură şi simplă: „Să nu uite niciodată cine este şeful!”

 

Vând Primar, pentru Judeţ!

Drept care Dragoş şi-a făcut datoria! Ca un sfetnic conştiincios, i-a cântat lin în ureche „voievodului” că poporul îl iubeşte, că va câştiga la pas şi că nu are nevoie de nicio campanie electorală. În orgoliul său nemăsurat, Seche chiar a pus botul, mai ceva ca un guvid. Nu doar că nu a câştigat din primul tur, cum i se spusese că va fi, dar a intrat în turul al doilea de pe poziţia secundă. Pe false promisiuni venite de la Hrebe, Sergiu Sechelariu a pus paie pe foc, fiindcă din poziţia de secretar de stat în ministerul transporturilor,  i-a ameninţat pe  băcăuani că nu mai trimite niciun ban în urbea lui Bacovia, dacă nu iese frate-său primar. Pe mâna lui Dragoş, bietul Seche s-a trezit gata adormit, pierzând alegerile.  Pe vot negativ, Stava a ajuns primarul Bacăului. Pe sprijinul concurenţei, Hrebe şi-a reasigurat pentru încă patru ani conducerea PSD Bacău. Pe surse s-a aflat că la sugestia lui Hrebe, Stava l-a pus ca viceprimar pe Dragoş celălalt. Pe piaţa publică, încă un candidat manciurian îşi făcea apariţia: neştiutul Dragoş Luchian.

Desigur „necunoscut” pentru băcăuani, fiindcă Hrebenciuc îl cunoscuse demult şi pe acest Dragoş, avându-l în lucru prin intermediu unor „cunoştinţe comune”, încă din vremea când păstorea „oiţele rătăcite” în dosarele Direcţiei de Statistică Bacău. Dragoşul PNL-ist, ca şi Dragoşul PSD-ist a pornit tot din poziţia de viceprimar. Ca de la Dragoş la Dragoş, prin Hrebe!

 

(Articolul  va continua cu:  PSD-IŞTII LUI „DRAGOŞ B.” VOTEAZĂ CU PNL-IŞTII LUI „DRAGOŞ L.”!)

4 comentarii

  1. Bun așa.
    Bagă!

  2. Adevarat ai grait! Culmea este ca o parte dintre cei nominalizati vor sa ne conduca orasul,nu au pic de rusine,au un tupeu demn de Jilava….sau de taietor de stuf in delta! Probabil vor mai pacali citiva bacaoani,dar sint sigur ca majoritatea nu va fi a lor! Si chiar imi doresc un independent serios si capabil care sa ne duca acolo unde ne este locul!!

  3. Nimic despre Manolache…Interesant, cam lasa loc de interpretari!

Lasă un mesaj

Adresa ta de email nu va fi afişată Required fields are marked *

*