granitebb.com
The domain granitebb.com is may be for sale. Please send an inquiry to info@first1.com
Home > Articole > Cultură > Le mulţumim tovarăşelor, de 8 martie!
Le mulţumim tovarăşelor, de 8 martie!

Le mulţumim tovarăşelor, de 8 martie!

Pe 4 Martie 1977 am avut un cutremur intern. Pe 8 Martie 1977 a venit şi-un cutremur extern. Printr-o rezoluţie a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost adoptată Ziua Internaţională a Femeii. Un decret globalist, numai bun pentru o gândire comună! Festivitate de tipar destinată “tutulor” fiinţelor de acest gen şi argumentată prin motivaţia “că-comemorăm”: condiţiile economice ale vieţii şi activităţii muncii femeilor, cu realizările şi dârzenia lor socială; politicile discriminatorii şi lupta eroică pentru drepturile femeilor; inegalităţile şi violenţele îndurate de acest biet sex frumos! Şi tot d-astea!
Numai că faptele sunt aşa: Partidul Socialist din… America (!!!), cel la care conferenţia nestingherit tovarăşul Lavrenti Pavlovici Beria, a declarat Ziua Internaţională a Femeii în 1909, pe 28 februarie. În memoria unei greve din 1908 a unui sindicat unde 15.000 de femei din New York au cerut un program de lucru mai scurt, salarii mai mari şi drept de vot. În 1910, cu ocazia Internaţionalei Socialiste reunită la Copenhaga, într-o Conferinţa a Femeilor Muncitoare, puţin peste 100 de femei-activiste din 17 ţări, au hotărât pentru întreaga lume: Ziua Internaţională a Femeii să fie sărbătorită în aceeaşi zi. Pe 19 Martie s-a sărbătorit în anul 1911.
Maica Rusie însă, începând cu 1913, a sărbătorit acestă “zi” în ultima duminică din februarie. Până în 1917, an al Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, când femeile bolşevice din Sankt Petersburg au declanşat o grevă “exact” în această zi. Tovarăşele au cerut încheierea Primului Război Mondial, sfârşitul raţionalizării alimentelor şi abolirea dinastiei ţariste. Cum în calendarul lor pe stil vechi acestă dată corespundea zilei de 8 Martie pe stil nou, o pereche de comunişti celebri, tovarăşul Vladimir Ilici Lenin şi tovarăşa Alexandra Mihailovna Kollontai, au declarat ca sărbătoare oficială în Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, taman ziua de 8 Martie. O zi pe an măcar, dar bună şi aia. Fapt “mondializat” tot de O.N.U. în 1975 prin declararea “Anului Internaţional al Femeii”. De parcă, până atunci, sărbătoream “femeia” numai în peşteri şi-n pustiu. Mai târziu, istoria a demonstrat că pe data de 8 Martie nu a avut loc nici o grevă, dar noi nu ne lăsăm schimbaţi. Cum oamenii liberi, gândesc altfel decât în spiritul unei turme-umane teriene, întrebarea-i dacă merită să devenim muşuroiul de furnici al sărbătorilor de acest tip? Impuse, vorba tovarăşilor: “de la centru”!
Şi-n restul zilelor uităm că femeile există?

Lasă un mesaj

Adresa ta de email nu va fi afişată Required fields are marked *

*